Viziunile tale vor deveni clare doar atunci când poți privi în propria ta inimă. Cine privește afară, visează; cine privește în interior, se trezește. Carl Jung.
Trăim într-o societate care ne îndeamnă să ne uităm mereu în exteriorul nostru. O societate înclinată către consumerism și materialism. Tot ce este bun se află în afara noastră.
În stresul în care trăim, împărțiți între familie și serviciu, cu greu ne găsim timpul de a face pauze. Sau pauzele pe care le facem sunt să ne uitam la un film sau să stăm pe device-uri.
Momentele în care stăm să ne gândim la viața noastră și la motivul pentru care suntem aici sunt date chiar de viață, prin boli, pierderi sau suferințe. Nimeni nu scapă de ele. Acelea sunt momente prețioase pentru că putem realiza efemeritatea vieții. Nimic din ce avem nu pare să ne folosească. Ce contează cu adevărat în acele momente este cine suntem.
În toată această goană uităm singurul lucru cert din viață noastră… clipa despărțirii de corp și de viața pe pământ.
În practicile occidentale dar și orientale de meditație, există meditații asupra sfârșitului pe pământ. M-am întrebat și eu la ce folosesc și mi-am dat seama că până nu vezi finalul și meditezi asupra lui, nu poți înțelege ce e cu adevărat important în viață.
Marii înțelepți ai tuturor timpurilor ne îndeamnă să privim în interiorul nostru.
Mulți dintre noi sunt obișnuiți să trăiască atât de mult în afara lor, încât au uitat că există și înăuntru. Zgomotul lumii e atât de puternic, încât nu ne mai putem auzi pe noi. Ne pierdem identitatea și sensul, de prea mult zgomot. Altor oameni le e frică să petreacă timp cu ei. Frică de gândurile, sentimentele și amintirile lor. Atât de multă frustrare, durere au fost îngropate atât de adânc încât liniștea le poate aduce în conștient și nu ar știi cum să le gestioneze. Prinși în acest maraton, uităm că fuga nu ne rezolvă nici traumele, nici amintirile, nici frustrările.
E adevărat că avem nevoie de curaj să ne uităm în interiorul nostru și acest curaj vine când îți dai seama cât de inutilă e acestă fugă și când vezi oameni care au plecat de pe pământ fară să știe de ce au venit.
Poate sună trist ce am scris, dar și tristețea are utilitatea ei. Și poate avea darul de a ne duce să privim cu adevărat, către ACUM. Cine suntem noi?
Dă-ți șansa să te uiți la tine, în liniște, așa cum ești. Îmbrățișează ce îți place dar și ce nu îți place la tine. Pentru că ești mult, mult mai mult de atât. Îmbrățișează toată durerea ta, pentru că fără ea nu ai avea profunzime. Îmbrățișează toată frustrarea, pentru că în ea e imboldul tău de a merge mai departe. Îmbrățișează invidia pentru că în spatele ei este generozitatea. Îmbrățișează frica pentru că e cealaltă față a curajului. Îmbrățișează judecata și iluzia separării. În fiecare dintre noi există imperfecțiune și perfecțiune în același timp. Acceptă cine ești pentru a te transforma în cine vrei să fii. Pentru că ești oricum mult, mult mai mult de atât.
Și apoi, poți să îți pui atenția pe corp, pe respirație, și să asculți freamătul ei. Tu cu tine.
Ascultă. Și iar ascultă. Și iar ascultă. Și apoi, în loc să mergi din nou la somn… alege să te asculți….
Alături de tine în schimbarea pe care ți-o dorești,
