Acum câteva zile, am vizitat un bunic prin alianță. Are 88 ani, e imobilizat la pat de câteva luni și stă într-o camera toată ziua. Nu are televizor sau radio. L-am întrebat dacă vrea și mi-a raspuns că nu. Surprinsă și curioasă în același timp, am intrat în lumea lui.
Redau câteva frânturi din dialog, care mie mi s-au părut relevante.
- Ce faceți?
- Mă gândesc la viitor..
- Și cum vă gândiți? Ce vedeți?
- Mă văd alături de copii și nepoți.
- Care e secretul longevității?
- Să te rogi și să faci fapte bune…și să nu înjuri
- Aveți ceva pe suflet?
- Nu
- Și ce faceți toată ziua?
- Mă rog
- Cum vă rugați?
- Păi spun tatăl nostru, mă închin, mă rog pentru copii și nepoți… Și mulțumesc…Mă ajută Dumnezeu..
- Când vă rugați pentru copii și nepoți…cum vă rugați?
- Îl pomenesc pe rând…pe fiecare dintre ei.
- Și ce simțiți când vă rugați?
- Simt așa o forță în corpul meu…și o lumină când mă închin.
O forță care îi face inima să bată…și să se roage pentru cei care sunt în viață și pentru cei care vor veni. Dintr-o dată, am realizat cum fiecare om are un rol în acest puzzle pe care îl numim univers, viață. De multe ori necunoscut nouă. Să ai un bunic care se roagă pentru tine și neamul tău! Recunoscătoare pentru aceasta discuție și pentru rugăciunile lui! Pentru mine este un exemplu!
Alături de tine în schimbarea pe care ți-o dorești,
