Zilele trecute am vorbit cu persoană care se ocupă de întreținerea și actualizarea unui program pe care îl folosesc. Am așteptat o săptămână să mă ajute, pentru că nu se simțea bine. Când în sfârșit ne-am conectat, am aflat cu stupoare că suferă de cancer ganglionar metastazat și era într-o criză. Cu aceasta doamnă lucrez de mulți ani, telefonic, nu am cunoscut-o nicioadata personal. O doamnă în adevăratul sens al cuvântului. De fiecare dată a fost o plăcere să vorbesc cu ea. Dornică să ajute, disponibilă, calmă, creativă…mereu peste așteptări. De o săptămână la pat imobilizata, așteptă kinetoterapeutul cu speranță să o pună pe picioare să poate merge să-și facă tratamentul. Pe ultima sută de metri…
Mă gândeam la alternative..cu cine o pot pune în contact…Și auzeam printre gâfaituri…”Nu mai am timp”…Mi -a anulat fiecare propunere… Ce am simțit? Durere…
Într-o fracțiune de secunda am realizat cât de conectați suntem noi oamenii…mai mult decât de imaginam… Mi-am adus aminte de tatăl meu…care a murit de cancer la 62 ani. Mi-am adus aminte de unul din motivele pentru care sunt pe acest drum. Realizarea faptului că timpul pe pământ este limitat. Singurul lucru cert atunci când ne naștem este că murim.
Întrebarea este cum ne putem folosi de timpul pe care îl avem, aici, pe pământ, pentru a face o diferență. Pentru a deveni… persoane cu valori, cu integritate, persoane responsabile pentru gândurile, vorbele și faptele lor. Persoane care se gândesc și la “ceilalți”. Știm deja că tot ce este material este supus pierii…Deci ce contează cu adevărat? Care e bogăția ce rezistă intemperiilor? Care e moștenirea nepieritoare?
Ce putem face înainte de momentul “nu mai am timp”?
Cred că fiecare dintre noi are aceste răspunsuri în interiorul lui. Și cred că fiecare dintre noi poate să contribuie la lumea în care copiii noștri să își dorească să aparțină..și să contribuie și ei la rândul lor. Cum? Prin ceea ce suntem și prin cine putem deveni. Modele…trăim într-o lume care are nevoie din ce în ce mai mult de modele!
Un indemn pe care mi-l dau și mie: Omule drag, acționează acum, cât ai energie și vitalitate! Cât ai viață în acest corp!
( † Dumnezeu să o odihnească în pace!)
Alături de tine în schimbarea pe care ți-o dorești,
