A fost odată ca niciodată o tânără fată. Oricât de mare era efortul pe care îl făcea, părinții și profesorii îi spuneau că efortul depus nu este suficient. Că este leneșă. Iar ea i-a crezut. Până la urmă cine era ea să conteste părerea adulților? A crescut cu acestă idee că oricât de mare ar fi fost efortul depus, nu e suficient. Vocea lor a devenit vocea ei. Și iată cum a ajuns un adult care crede că nu face suficient pentru că nu își poate contrazice părinții și profesorii.
Îți sună cunoscut? Cei mai mulți dintre noi au crescut cu aceste idei și nici măcar nu realizează că vocea din capul lor nu este vocea lor, este vocea adulților din viata lor. Când ești copil nu ai posibilitatea conștientă să filtrezi informația sau să contești ceea ce ți se spune. Erai ca un burete, ca un vas în care ceilalți au turnat convingerile și perspectiva lor despre lume.
Ce merită să faci în această situație? Merită să îți acorzi 20 minute și să parcurgi următorii pași:
- Scrie o listă cu lucrurile pe care le faci bine și o listă cu mici bucurii pe care le-ai făcut oamenilor de-a lungul vieții tale.
- Ascultă criticul din interiorul tău. Ce îți spui în situații de stres?
- Identifică vocea. Cine îți spune că nu ești și nu faci? Cine îți spunea în trecut ceea ce îți spui tu acum? Când ai auzit prima dată că nu poți, nu ești în stare, etc? A cui era vocea?
- Contestă criticul interior. De exemplu dacă îți spune că nu faci nimic bine îi poți răspunde: Chiar așa? Dar când am luat examenul? Dar când am ajutat acel om să care bagajele? Dar când am dat un card clientului care avea nevoie urgentă și mi-a mulțumit cu un mare zâmbet pe față?
- Imaginează-ți că strângi în brațe copilul interior, care are nevoie de suportul tău și spune-I toate cuvintele frumoase care îți vin în minte. Spune-i tot ce ai fi avut nevoie să auzi de-a lungul timpului.
Renunță la ideea că dacă vei crede că este suficient nu vei mai face nimic. Cum ar fi să faci ceea ce îți dorești cu bună dispoziție și încurajări și cu ideea că pentru moment este suficient?
Când erai copil nu ai mers de prima dată. Ai încercat de zeci de ori să te ridici în picioare și să faci un prim pas. Cum ar fi fost ca părinții tăi să îți spună că nu faci suficient efort? Încurajările însoțite de zâmbete te-au ajutat să mergi mai repede și mai bine.
Fă-ți acest serviciu și fii alături de tine. Meriți!
Decide chiar acum cum vrei să îți vorbești și ce vrei să îți dăruiești. Te provoc să fii cel mai mare susținător al tău!
Alături de tine în schimbarea pe care ți-o dorești,
