“Este întotdeauna un joc interior care se joacă în mintea ta, indiferent ce joc exterior joci. Cât de conștient ești de acest joc poate face diferența între success și eșec în jocul exterior.” Tim Gallwey
Ți s-a întâmplat vreodată să te pregătești pentru o întâlnire, sau o prezentare și să auzi o voce în interiorul tău care să îți spună că nu e ziua ta cea mai bună și sunt slabe șanse să îți iasă așa cum îți dorești? Apoi, după întâlnire să te critici și să te învinovățești?
Ți s-a întâmplat vreodată să fi atât de absorbit de ceea ce faci, focusat pe acțiune și mai puțin pe rezultat și cu încredere că o să fie bine?
Erai, tu , aceeași persoană în ambele situații. Ce a făcut diferența între cele două momente?
Asta e ceea ce m-am întrebat și eu, atunci când m-am surprins că mă autosabotez. Am realizat că de cele mai multe ori, obstacolele sunt interioare. Cele exterioare pot fi depășite mai ușor atunci când în interiorul nostru este liniște. Am început să caut informații și metode prin care să mă gestionez pe mine. Așa am ajuns aici și vreau să împărtășesc cu tine informații care pe mine m-au ajutat, m-au făcut mai atentă la ce se întâmplă în interiorul meu și am învățat când să spun “nu, mulțumesc” vocii critice.
Merită să ne amintim că funcția cea mai importantă pe care conștientul nostru o are este a da și a menține direcția, în timp ce subconștientul execută. Toate resursele sunt în interiorul nostru, în subconștient. Pe el ne bazăm când respirăm, când mâncăm, când conducem, când în interiorul nostru crește o nouă viață. Sunt prea scurte momentele în care realizăm măreția lui.
Când suntem atenți, observăm că succesul apare când intervențiile conștientului sunt minime în timpul unei acțiuni. Asta este ceea ce a descoperit Tim Gallway cu jucătorii de tenis și golf. A găsit metoda care duce la performanță, apoi a extins acele principii la lumea business-ului și life coaching-ului.
În cartea lui, Jocul interior și tenisul, prezintă această metodă de învățare:
Pași | Metoda obișnuită de învățare | Metoda de învățare a jocului interior |
1 | Criticarea sau judecarea comportamentului anterior | Observă-ți comportamentul fără judecată |
2 | Îți impui să te schimbi, dându-ți repetat indicații verbale | Imaginează-ți rezultatul dorit |
3 | Încerci din răsputeri să faci bine, îi spui subconștientului tău ce să facă | Lasă să se întâmple! Ai încredere în subconștientul tău |
4 | Te judeci critic cu privire la rezultate, ceea ce duce la un cerc vicios-ești copleșit de emotii ori frustrare ori neliniște. | Observarea calmă, lipsită de judecată a rezultatelor conduce la o permanentă observare și învățare |
Pentru a putea aplica metoda de învățare descrisă de el, e important ca mintea să rămână în prezent. Când mintea este ținută în prezent, în aici și acum, ea rămâne calmă. Metoda de a menține mintea în prezent este să-ți direcționezi atenția pe ceea ce faci și să îți folosești toate simțurile – auz, văz, simțul tactil – în funcție de activitatea desfășurată. Sigur, e nevoie de practică.
Minții îi e foarte ușor să se piardă în trecut sau în viitor, asta știe să facă cel mai bine. Când observi ce face, o aduci înapoi. O aduci înapoi spunându-i ce anume vrei să facă sau poți face trecerea îndreptându-ți atenția asupra respirației. Atenția pe respirație are darul să ne țină în prezent, pentru că se întâmpla acum. Și are darul de a ne calma și relaxa.
Acum, cu aceste informații, ce observi la tine și nu observai înainte? Ce e nou pentru tine?
Ce schimbare poți face chiar acum în percepția ta pentru a te baza și alinia cu subconștientul tău?
Ce metodă poți aplica pentru a-ți atinge obiectivele mai repede și mai ușor?
Alături de tine în schimbarea pe care ți-o dorești,
Foarte bun articolul!