Pentru că ești interesat să faci în fiecare zi ceva pentru evoluția ta, astăzi îți ofer cinci tehnici simple pentru gestionarea gândurilor.
Înainte de a trece la tehnici, este la fel de important să îți amintești ce se întâmplă de ajungi să te simți uneori nefericit, trist sau nervos.
De cele mai multe ori devii conștient în momentul în care ești deja nervos sau trist. Dar ce s-a întâmplat înainte de instalarea senzației/sentimentului?
- Ai avut gânduri, ai interpretat într-un mod nefolositor un eveniment sau situație din viața ta. De exemplu, șeful te-a întrebat pe un ton nervos când ești gata cu raportul și tu ai început un dialog interior în care ți-ai spus cât de nedrept e el și cum muncești tu până noaptea și el nu vede.
- În trecut ai avut un eveniment care te-a marcat. De exemplu prietena/prietenul ți-a zis că te părăsește. În timp ce îți spunea asta, la radio se auzea o melodie. Acea melodie poate deveni o ancoră pentru tine și, ori de câte ori o auzi, ai un sentiment de tristețe. Evenimentul este stocat în subconștientul tău cu toate elementele și prin toate simțurile, doar că tu nu ești conștient.
- Ai tip de reacție ce îți apare automat, înainte ca tu să poți acționa așa cum vrei acum. Un posibil exemplu este ca atunci când mama te întreabă pe un ton nervos când ajungi acasă că mereu întârzii. Tu ai văzut negru în fața ochilor și i-ai răspuns cu același ton să te lase în pace că vii când vrei tu. Dacă s-a întâmplat de multe ori să reacționezi în același fel, deja ai un tipar de reacție la o anumită persoană sau la anumite cuvinte sau la modul în care îți vorbește cineva.
- Te conectezi mental la un grup de oameni și este posibil să îți vină în minte gânduri sau sentimente care nu sunt neapărat ale tale. În această perioadă, un exemplu evident este pandemia și tot ce s-a întamplat în lume. S-a format la nivel colectiv o energie negativă ce provine din frică, panică, teamă. Dacă te gândești și vorbești mult despre toate acestea, este posibil să te simți apăsat sau să-ți vină anumite gânduri încărcate cu aceeași frică.
Dacă iei în considerare cât de multe gânduri ai de gestionat, cred că îți dorești mai mult să previi, decât să te lupți cu atâtea gânduri. De cele mai multe ori este mai ușor să previi decât să gestionezi.
Ce poți face preventiv?
- Poți alege informația care vrei să ajungă la tine citind cărți/articole care îți fac plăcere și care te provoacă să te înalți, să te dezvolți și să evoluezi pe planul pe care ți-l dorești.
- Poți evita să vorbești despre subiecte pe care nu le stăpânești din punct de vedere emoțional pentru că atunci când vorbești adâncești convingeri sau sentimente. În măsura în care este posibil alege să vorbești despre ceea ce îți face plăcere și îți dă un sentiment de bine.
- Poți evita să intri în discuții cu anumite persoane care văd mereu partea goală a paharului. Dacă aceste persoane fac parte din familia ta, e puțin mai greu dar totuși întreabă-te cum poți limita sau redirecționa anumite discuții.
Dar uneori realizezi că nu ai putut alege sau evita și ești deja afectat emoțional de o mulțime de gânduri. Iată cinci tehnici simple și puternice care te pot scoate din capcana gândurilor:
- Pune STOP! Spune-ți: “Sunt gânduri, doar gânduri, nimic altceva decât niște simple gânduri”.
- Accesează o amintire plăcută din trecut sau mergi în viitor către visurile tale.
- Ancorează-te în prezent prin concentrarea pe respirație.
- Ascultă muzică în timp ce te uiți la imagini cu natură sau fă orice te relaxează vizual și auditiv.
- Fă ceva diferit, plimbă-te, ieși la aer, bea un pahar cu apă.
În esență, toate acestea sunt despre a fi atent la tine.
Dacă vrei să acționezi diferit în viitor, folosește-ți imaginația și creează un film cu tine în care reacționezi așa cum îți dorești. În cele din urmă, tu ești cel care îi dă subconștientului tău direcția în care vrei să mergi, să fii, să vorbești și să gândești.
Combină tehnicile de prevenție cu cele de gestionare a gândurilor, experimentează și spune-mi într-un comentariu cum te-ai simțit. Te provoc să fii conștient!
Alături de tine în schimbarea pe care ți-o dorești,
